Șahtior a ratat șansa de a se apropia de Dinamo Kiev în fruntea clasamentului din Ucraina, echipa lui Mircea Lucescu fiind egalată în ultimul minut de Metalist Harkov.
Egalul cu gruparea din Harkov, scor 2-2, o ține pe Șahtior la patru puncte în spatele lui Dinamo Kiev, dar liderul din Ucraina nu a jucat încă în etapa a 16-a.
Mircea Lucescu își asumă răspunderea pentru acest rezultat precizând că schimbările pe care le-a efectuat nu au fost tocmai cele mai inspirate.
„Am fos prea relaxați și este păcăt că am pierdut toate cele trei puncte pentru că am dominat jocul. Pyatov este vinovat, nu ai voie să primești asemenea goluri, dar e și vina mea. Cei trei jucători pe care i-am introdus în repriza a doua nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor”, a declarat Mircea Lucescu la conferința de presă.
Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată sâmbătă, în deplasare, în compania echipei Metalist Harkov, în etapa a XVI-a a campionatului Ucrainei.
Golurile gazdelor au fost marcate de Dovgi ’18 și Priomov ’90+3. Pentru Șahtior au înscris Srna ’45+4 (penalti) și Adriano ’72. Metalist Harkov a jucat în inferioritate numerică din minutul 45+3, când a fost eliminat Rizhuk.
În urma acestui rezultat, Șahtior are 35 de puncte, în timp ce liderul Dinamo Kiev are 39 de puncte, dar cu un joc mai puțin disputat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER